Repatrierea culorilor. In luna mai, gri.

Incep acest post cu mentiunea ca ramanem in urma. Pe masura ce avansam ca popor, suntem retrogradati de fel de fel de nica-nimeni, aka bagatori de seama, din pacate, mult prea mediatizati pentru vastul dezinteres pe care il manifestam cu totii.

In luna mai, Romania a avut parte de atacuri vehemente din partea a doua cotidiene destul de importante cu privire la culorile ce le imbraca anumite orase. Din pacate insa, domnii si doamnele ce subscriu articolelor publicate omit cu desavarsire cateva aspecte: blocurile lui Vanghelie, gradinitele multicolore, precum si stadiul de mentenanta al lucrarilor care, din pacate, par ca nu se mai sfarsesc.

Cu mentiunea de rigoare ca gri nu este catalogata drept culoare printre experti, redau in continuare cateva fragmente din scrierile colegilor de peste granita.

Un articol publicat pe 30 mai in The Independent suna asa:

Not many Romanians like talking about Nicolae Ceausescu. Twenty years after the downfall of the tyrant's despised regime, the memories are too close for comfort. But come to their capital and you will have questions.

Bucharest's mono-toned tonnes of asphalt, concrete and marble, the hallmarks of this small man with big ideas and no taste, are overwhelming. Ceausescu's legacy is more than communist blocks and mock symmetry; he has left a huge kitsch question mark in the city centre.

To rediscover the dictator who ate from nine menus while his people went hungry, frugality is not the order of the day. I stayed in Bucharest's first five-star hotel. Architecturally, the Intercontinental is a communist thoroughbred. Completed in 1971 by an all-Romanian workforce, its balconies later provided the world's media with a bird's eye view of Eastern Europe's most bloody revolution. Two decades on I drank my coffee looking across at the building project that decimated one-third of old Bucharest and left the capital with the world's largest white elephant.

Un alt material, publicat de aceasta data de Frankfurter Allgemeine Zeitung pe data de 21 mai scrie urmatoarele:

Viziunea dezvoltarii Romaniei a fost deja ingropata. (...). Fabrica Nokia de la Jucu trebuia sa schimbe totul. Acum un an, producatrorul de telefoane mobile Nokia a inchis fabrica de la Bochum si a deschis o alta langa Cluj. Acesta ar fi trebuit sa fie numai inceputul infloririi Romaniei si inceputul minunii industrializarii in Europa de Est", scrie FAZ. "Cel putin asa si-ar fi dorit toti cei de aici, ca de exemplu fostul primar Emil Boc, care a pregatit terenul pentru zona industriala Tetarom din satucul Jucu, la 20 de kilometri de portile Clujului. Pana la venirea sa, Clujul era un oras cenusiu, la marginea de nord-vest a tarii.